Antoine Griezmann a devenit persona non-grata la Atletico Madrid. La finalul sezonului, francezul a spus că: „Sunt gata de plecare. Vreau să câștig trofee, acesta e gândul meu pentru sezoanele următoare, iar viitorul meu va fi decis în funcție de acest obiectiv”. La mai puțin de o lună, Griezmann surprinde și semnează prelungirea contractului cu Atletico până în 2022. Potrivit Marca, atacantul a încercat să-și „repare” declarațiile.
„Primul lucru pe care vreau să îl fac este să îm cer scuze tuturor celor care au înțeles greșit vorbele mele. Poate că m-am exprimat eu greșit sau că au fost persoane care au vrut să aibă titluri de prima pagină folosindu-se de cuvintele mele, însă de când am venit la Atletico am dat totul pentru acest club, pentru colegii mei și pentru staff-ul tehnic și sunt foarte fericit că voi continua să joc aici, alături de voi, toți„, a mărturisit Griezmann.
La finalul campionatului, presa din Anglia l-a dat pe atacantul francez tot mai aproape de formația antrenată de Mourinho, Manchester United, însă, deznodământul a fost altul. Griezmann va lupta pentru trofee la Atletico, echipă pentru care evoluează de 3 ani (iulie 2014).
Antoine Griezmann are o cotă de piață de 80 de miloane de euro, potrivit transfermarkt.de
„O să le mulțumesc tuturor prin evoluția mea pe teren, o să dau totul. Acum mă voi relaxa puțin, pentru a fi din nou în formă și o să revin alături de lotul meu pentru a ne pregăti pentru sezonul următor la Los Angeles, la fel ca în toți anii„, a mai adăugat 7-le lui Atletico.
Atletico Madrid a terminat sezonul 2016-2017 pe locul al treilea, loc ce îi asigură echipei pregătite de Simeone participarea directă în grupele Champions League.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER